Evenimente

Încurajăm oamenii să participe la evenimentele organizate de noi pentru a ne cunoaște și pentru a înțelege cât mai bine obiectivele și scopurile pentru care luptăm. Vă prezentăm mai jos evenimentele noastre.

Să fie uneală!

Pe 22 noiembrie am organizat în cadrul teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea evenimentul „Să fie uneală!” pentru tinerii liceeni. Acest eveniment a fost organizat pentru a le oferi elevilor de liceu posibilitatea să ne cunoască și să vadă cu ce ne ocupăm, astfel încât să ne mărim echipa.

În cadrul acestui eveniment ne-am prezentat ca echipă, am prezentat scopurile și planurile noastre de viitor și am lansat concurs cu idei de afaceri.

 

 

Dar din dar se face rai!

 

Aceste eveniment are loc în fiecare an în luna Decembrie și are ca scop adunarea de fonduri pentru a putea cumpăra alimente pentru familiile nevoiașe și bătrânii abandonați din zona rurala a județului Vâlcea.

Puteți de asemenea să ne ajutați cu donații de haine, încălțăminte, rechizite, obiecte electrocasnice, ustensile de bucătărie, de grădinărit, orice considerați că ar putea fi de folos acestor oameni, contribuind astfel la ușurarea existenței.

Cu toții putem aduce un zâmbet pe fețele celor în suferință și nevoie.

Între 18 decembrie și 21 decembrie ne vom mobiliza pentru a achiziționa și colecta cele necesare. Dacă doriți să contribuiți și dumneavoastră ne găsiți la adresa Regina Maria nr. 43, în spatele magazinului Romarta, Râmnicu Vâlcea și ne puteți contacta telefonic înainte de a ajunge la sediul nostru la numărul de telefon 0765 530 258.