Testimoniale

„O zonă crepusculară a oportunităților pe planuri multiple. Aici am întâlnit o vastă resursă umană, îmi fac noi prieteni, învăț, mă distrez. Cel mai important lucru este că ne dezvoltăm pe plan personal, dar cu o gândire de dezvoltare durabilă pentru mediu și pentru cei din jur”, Tedi Dogaru, 22 de ani, membru FII OM

„Asociația Fii Om! m-a îmbrățișat de la început cu prietenie și căldură. La doar 3 luni de la momentul „plantației”  sunt activă și ajut la dezvoltarea organizației cu aceeași căldură pe care am primit-o de la ei, prietenii de aici.” Ana Maria Bugiu, 18 ani, membră FII OM

„Am intrat în această asociație din nevoia de apartenență la un grup, dar și pentru că prietenii mei au făcut-o și am ajuns să descopăr un grup nou, un concept nou, ce-mi împărtășește valorile morale și îmi dă libertatea de a mă exprima în orice situație. La început mă întrebam: ce aș putea eu oferi Asociației „Fii Om!” și acestor oameni atât de diferiți față de mine? Dar mi-am dat seama că până și faptul ca suntem diferiți ne poate aduce ceva benefic tuturor. Îmi pot oferi timpul și ideile care știu că nu se vor pierde în zadar, o bucățică din suflet dedicată fiecărei activități și poate câte o gluma, două. Am venit aici să învăț și să descopăr și nu regret nicio clipită!” Minodora Bănică, 17 ani, membră FII OM

„Echipa Fii OM îmi dă încredere și speranțe și împreună putem experimenta activități care să contribuie la realizarea aspiraților și viselor noastre.” Cătălin Pripas, 16 ani, membru FII OM

„Mă regăsesc cu plăcere în proiectul VIS, unde aveam  ocazia de a ne pune în practică  ideea de proiect/ afacere . Pe lângă acest lucru avem susținere oamenilor cu experiență în domeniu  dar și un colectiv cu tineri inteligenți  cu abilități bine dezvoltate în diferite domenii.  Asta însemnă  Asociație Fii Om, putem aduce valoare orașului și ajuta generația tinerii  prin a le oferi tot sprijinul de care au nevoie.”  Andrei Ungureanu, 18 ani, membru FII OM

„Fac parte din cei ce se ocupă de un proiect bazar pe implementarea unui nou mod de recrutare în cadrul serviciilor de resurse umane, iar în momentul de fata fac diverse research-uri bazate pe ceea ce are nevoie liderul nostru, ca sa ii zic asa, pentru a ii atinge viziunea despre ceea ce vrea să facă. Am încercat să pun și bazele unor proiecte, dar am renunțat pe moment la ele pentru a ma implica în altele ce mie personal mi se par mai relevante pentru ce vreau să fac în viitor și pentru ceea ce vreau să învăț, însă vreau sa le dezvolt cândva în viitor. Acesta poate sa fie startul pentru visurile mele de viitor.” Vlad Popescu, 19 ani, membru FII OM

 

„Numele meu este Andrei-Daniel Cruceru și sunt student la Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor din Cluj-Napoca. Sunt membru al acestui grup încă de la început, deoarece îmi oferă oportunitatea de a învăța lucruri noi în domeniul antreprenorial, avem ocazia să colaborăm cu mentori experimentați și înțelegem importanța integrării într-o echipă în care fiecare își pune talentele la muncă pentru a ne îndeplini visurile. Chiar dacă nu mai locuiesc în oraș, nu m-am oprit din a colabora cu echipa. Despre asta este VIS. Să nu uităm de unde am plecat și să le oferim cât mai multă valoare înapoi, oamenilor care ne-au susținut.” Andrei Cruceru, 19 ani, membru FII OM